strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicésc, imperf. 3 sg. strășniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. strășniceáscă
s.f. 1. Atitudine, condiție etc. aspră, severă; asprime, severitate. 2. Putere, forță. 3. Grozăvie. – Strașnic + suf. -ie.
s. 1. v. severitate. 2. v. tărie.
s. v. grozăvie, monstruozitate, oroare, asprime, constrângere, intran-sigență, rigoare, rigurozitate, severi-tate, strășnicie, strictețe.
s. f., art. strășnicía, g.-d. art. strășnicíei; pl. strășnicíi
f. 1) Atitudine aspră, severă; asprime; severitate. A păzi cu ~. 2) Faptă groaznică, înfricoșătoare; grozăvie. [G.-D. strășniciei] /strașnic + suf. ~ie