strădanii, s.f. Silință, efort stăruitor depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. – Din sl. stradanije.
s. 1. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morânceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, stră-dănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 2. efort, încercare, osteneală, sforțare, silință, străduință. (Toate ~iile lui au fost zadarnice.) 3. v. perseverență. 4. v. hărnicie.
s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, martiraj, martiriu, mucenicie, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.
s. f. (sil. -ni-e), art. strădánia (sil. -ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (sil. -ni-i-)
f. Efort (fizic sau intelectual) depus în realizarea unui lucru sau în atingerea unui scop; silință; sârguință; străduință; asiduitate. [G.-D. strădaniei; Sil. -ni-e] /<sl. stradanije
, s.f. – 1. (Înv.) Chin, suferință, calvar. – 2. Efort, silință. Sl. stradanije (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 371). – Der. strădalnic, adj. (laborios, activ, harnic), din sl. stradilinu „care îndură”, cu suf. -nic (după Tiktin și Candrea, dintr-un sl. *stradaniniku); strădănui, vb. refl. (Mold., a se căzni, a se strădui); strădui, vb. refl. (a îndura, a suferi; a se forța, a se căzni), cf. sl. stradati „a îndura”; străduință, s.f. (efort); străduitor, adj. (sîrguincios, silitor).