strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ♢ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Tranz.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare).
vb. 1. a disloca. (A ~ o populație.) 2. a (se) deplasa, a (se) muta, (înv. și reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 3. a (se) muta, a (se) permuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (Sa ~ cu slujba la Ploiești.)
vb. v. metamorfoza, modifica, muta, preface, preschimba, schimba, transforma.
intranz. A se muta (cu traiul) în alt loc; a-și schimba locul (de trai); a trece în altă parte. ♢ ~ din viață a muri. /<lat extramutare
strămutați, -te, adj. Stabilit în altă parte (cu locuința sau cu sediul). – V. strămuta.
adj. v. metamorfozat, modificat, prefăcut, preschimbat, schimbat, transformat.
s. mutare, mutat, permutare, permu-tație, strămutare, transfer, transferare. (~ul lui cu serviciul la Bacău.)