, ștreanguri, s.n. 1. Frânghie (din cânepă). ♦ Spec. Funie cu care sunt spânzurați cei osândiți la moarte; p. restr. lațul acestei frânghii. ♢ Expr. A-și pune ștreangul de gât = a se spânzura. A pune cuiva ștreangul de gât = a constrânge pe cineva să facă un lucru. 2. Șleau2. – Din germ. Strang.
s. 1. v. laț. 2. v. spânzurătoare. 3. șleau, trăgătoare, (reg.) ștric. (ștreang la ham.)
s. n., pl. ștreánguri
n. 1) rar Frânghie făcută, de obicei, din cânepă. ♢ Un ~ a) o nimica toată; un fleac; b) nimic. 2) Frânghie cu laț la capăt, care se folosește pentru a spânzura osândiții. ♢ A-și prinde ~ul de gât a se sinucide prin spânzurare. Moarte prin ~ moarte prin spânzurare. Bun de ~ se spune despre un ticălos. 3) Parte a hamului constând dintr-o funie sau dintr-o curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracțiune animală; postoroncă; șleau. /<germ. Strang
s.n. – 1. Funie, coardă. – 2. Funie de spînzurat. – 3. Frînghie pentru înhămat calul la căruță. – 4. (Arg.) Cravată. – Megl. ștrang. Germ. Strang, prin intermediul sl., cf. sb. stranjga, ca și sp. estrenque, it. stringa (Cihac, II, 394). – Der. directă din germ. (Borcea 212) sau prin intermediul mag. istráng (Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 196) este mai puțin probabilă, avînd în vedere megl. Der. ștrengar, s.m. (înv., zburdalnic, poznaș; vagabond, haimana), mai înainte cu sensul „bun de pus în furci”, cf. spînzurat (pentru formă, cf. it. stringaio, roman. strengaro „sforar”); ștrengări, vb. (a se ține de pozne, a hoinări); ștrengărie, s.f. (poznă, năzbîtie); ștrengăresc, adj. (de ștrengar); ștrengărește, adv. (ca ștrengarii); ștrengăriță, s.f. (fată zglobie, poznașă).