stricăciuni, s.f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă produsă de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune.
s. f., g.-d. art. stricăciúnii; pl. stricăciúni
f. 1) v. A STRICA și A SE STRICA. 2) Pierdere cauzată de stricarea unor bunuri materiale. 3) înv. Abatere de la moralitate; declasare; degenerare; corupție. [G.-D. stricăciunii] /a (se) strica + suf. ~ciune