strúngă (-gi),
s.f. –
1. Deschizătură de
ieșire din
țarcul oilor,
portiță prin care
poate trece numai o
oaie. –
2. Țarc,
ocol la
oi. –
3. Defileu,
chei. –
4. Gaură,
deschizătură. –
5. Strungăreață. – Mr., megl.
strungă. De la
strung, în
sensul de „
dispozitiv care
execută frecare”,
fiindcă strungă face ca
oile să
treacă frecînd stîlpul
portiței sau pe
ciobanul care
așteaptă lîngă el.
Pentru semantism, cf. sp.
torno „
instrument care
face să
treacă obiectele printr-un
spațiu închis”,
chiar dacă nucleul semantic al sp. este
diferit.
Sensul lui
strung și
strungă este
același de „
lucru care
roade” și este
natural,
dacă ne gîndim că
sursa comună este sl.
strugati „a
răzui”, cf.
struji.
Totuși pentru acest cuvînt s-au
propus etimoane foarte diferite. Din
a strînge „a
închide” (Miklosich,
Slaw. Elem., 47),
dificil fonetic. – Din
alb.
strungë (Miklosich,
Slaw. Elem. im Magyar, 35) e
același lucru,
deși alb., în
opinia lui Miklosich,
depinde de
stragoń ‹ lat.
stringĕre. Dintr-o
rădăcină indoeurop. *
strng- (Jokl,
Sb. Wien, CLXVIII , I, 89;
Barič,
Albanorum St., I, 105); dintr-o
rădăcină *
sru- „a
fugi” (Philippide, II, 735); din gr. στενυγά „
îngustime” (Diculescu 198) sau *στρόγγα (Drăganu,
Romînii în veac. IX-XIV, 60; cf.
Tamás,
Archiv. Europ. Centro-Orient, II, 269); dintr-o
rădăcină tracică *
struma „
curgătoare” (
Pascu, I, 191); cf. Scriban; din lat.
ruga contaminat cu v. germ.
stranga (Giuglea,
Dacor., II, 340-3). În
general se
admite că este cuvînt
foarte vechi și că în
rom. s-a răspîndit în alte
idiomuri balcanice și
orientale, cf. Tiktin și
Candrea, și Rosetti, II, 122.
Uz general (
ALR, I, 31). Der.
strungar, s.m. (
cioban care
mînă oile prin
strungă);
strungăreață, s.f. (
răritură la
dință;
ciubăr de
muls oile). Din
rom.
provin negreșit toate
formele cu
infixul n, ca ngr. στρούγγα (Meyer,
Neugr. St., II, 79; Murnu,
Lehnw., 43),
alb.
strungë (Meyer 418),
ceh., slov., rut.
strunga,
pol.
strąga, mag.
ezstrenga (
Candrea,
Elementele, 401),
ven.
strunga (Tiktin).
Formele fără infix nazal (bg.
străga, sb.
straga)
pot proveni și
ele dintr-o
formă anterioară nazalizării, cf.
strug față de
strung, sau din sl.