definiția stuc definiție dex

s.n. 1. Material de construcție format din mortar și ipsos amestecat cu gelatină, clei și (uneori) cu coloranți minerali, care prin uscare și lustruire capătă aspectul marmurei. 2. Material, sub formă de pastă, folosit pentru decorații arhitectonice, care se prepară dintr-un amestec de var stins vechi, praf de marmură și praf de cretă. [Var.: (înv.) ștuc s.n.] – Din it. stucco, germ. Stuck, fr. stuc.

s. (CONSTR.) (înv.) mermer. (Decorație arhitectonică din ~.)

s. n., pl. stúcuri

n. Amestec de ipsos cu praf de marmură, clei și substanțe minerale colorante, care, prin uscare și lustruire, capătă aspectul marmurii. /<fr. stuc, it. stucco, germ. Stuck

s.n. – Material folosit în decorații arhitectonice; decorație arhitectonică. – Var. ștuc, și der. Fr. stuc. – Der. stuca, vb. (a orna cu stuc); stucatură, s.f., din it. stuccatura. – Var. din germ. Stuck (Borcea 213).

s.n. Mortar de ipsos amestecat cu praf de marmură, clei și diverse substanțe colorante, care prin uscare și lustruire devine asemănător marmurii. [Var. ștuc s.n. / cf. it. stucco, fr. stuc].

s. n. mortar de ipsos cu praf de marmură, clei și diverse substanțe colorante, care prin uscare și lustruire imită marmura. (< it. stucco, germ. Stuck, fr. stuc)

s.n. v. stuc.

s. v. bucată, crâmpei, fracțiune, fragment, frântură, parte, porțiune, secțiune, tranșă.

, ștúcuri, s.n. 1. (reg.) bucată, fragment, porțiune; parte dintr-un întreg. 2. (reg.; în forma: știuc) lot, parcelă (într-un teren comasat). 3. (înv. și reg.) exemplar. 4. (reg.; în forma: sticuri) rânduri, reprize. 5. (înv. și reg.) piesă de teatru.

s.n. v. stuc.