subrog, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
tranz. jur. (persoane) A înlocui în vederea îndeplinirii unor funcții sau exercitării unor drepturi. [Sil. sub-ro-] /<fr. subroger, lat. subrogare
vb. I. tr., refl. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a substitui. [P.i. subróg. / < fr. subroger, cf. lat. subrogare].
subrogații, s.f. (Jur.) Subrogare. [Var.: subrogațiúne s.f.] – Din fr. subrogation.
s. f. (sil. -ți-e), art. subrogáția (sil. -ți-a), g.-d. art. subrogáției; pl. subrogáții, art. subrogáțiile (sil. -ți-i-)
s.f. Subrogare. [Gen. -iei, var. subrogațiune s.f. / < lat. subrogatio].
s. f. subrogare. (< fr. subrogation)