șucari, -e, adj., subst. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S.n. (În forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S.m. (În forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s.n., s.m.] – Din țig. șukar. – Pentru sensul 3., cf și germ. Schacher.
adj. – (Arg.) Drăguț, prețios, frumușel. Țig. šukar (Graur 188; Juilland 174-6; cf. Wlislocki 121), cf. sp. juncal (Claveria 224 și Bol. R. Acad. Esp., XXXIII, 92). Legătura cu șugar (Cihac, II, 528) este improbabilă. Cf. șucări.
s.n., s.m. v. șucar.
s.n., s.m. v. șucar.
s.n. – (Arg.) Scandal, ceartă, intrigă. – Var. șuhăr. Germ. Schacher „comerț cu vechituri, pungășie”; rezultatul a › u indică o intervenție a limbii idiș (Iordan, Stilistica limbii romîne, București 1944, 373). Pentru rezultatul ch › c, cf. dubletul șahăr-mahăr (var. ciacăr-macăr), în expresia a umbla cu șahăr-mahăr „a înșela” din germ. schachern „a face trafic” și machen „a face”, cf. pol. szachermacher (Tiktin; Iordan, ZRPh., LIV, 370; Iordan, BF, IV, 197). Der. din țig. šuklar- „a înăcri” (Vasiliu, GS, VII, 126; Juilland 174-6) pare mai puțin probabilă. Der. șucări, vb. (a observa, a remarca; a vorbi, a discuta; a înfrumuseța; a prospera; a face spic; a se îmbogăți; a face tărăboi; a fura, a se descurca), se folosește de obicei numai ca Arg. ca verb paspartu, datorită desigur sensului său primitiv de „a face trafic”, cf. fr. trafiquer „a face” și s-a contaminat parțial cu șucar „drăguț”; șufări, vb. (a fura).