, suflări, s.f. 1. Acțiunea de a sufla și rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; Fig. faptul de a trăi, de a exista. ♢ Loc. adv. Într – o suflare = într-o clipă, foarte repede. ♢ Expr. Fără (de) suflare = a) cu respirația oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobișnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viață, mort. A-și da suflarea (de pe urmă) = a muri. 2. Ființă, viețuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – V. sufla.
s. I. 1. v. respirație. 2. suflu. (Dintr-o ~ a făcut să zboare hârtia de pe masă.) 3. tragere. (~ nasului.) 4. v. bătaie. 5. adiere, boare, pală, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simțea nici o ~ de vânt.) II. 1. v. poleire. 2. (TEHN.) sablaj, sablare, sablat. (~ unei piese metalice.)
s. v. animal, creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, lume, necuvântător, vietate, viețuitoare.
f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RĂSUFLA. ♢ A-și reține ~area a întrerupe respirația. A i se tăia cuiva ~area a i se opri cuiva respirația (de spaimă, de mirare etc.). Fără (de) ~ mort. A-și da ~area (de pe urmă) a muri. Într-o ~ foarte repede. 3) poet. Tot ce suflă, respiră (fiind viu); ceea ce are viață; viețuitoare; vietate; ființă. ♢ Nici (o) ~ de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a sufla