suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare.
vb. – A se ruga de cineva. Lat. supplicare (sec. XIX), it. supplicare. – Der. suplică, s.f. (cerere, jalbă), din fr. supplique; suplicant, s.m., din it. supplicante.