supremații, s.f. Superioritate absolută unită cu autoritate și putere; poziție dominantă; preponderență. – Din fr. suprématie.
s. 1. v. autoritate. 2. v. control. 3. v. preponderență.
s. f. (sil. -pre-), art. supremáția, g.-d. art. supremáției; pl. supremáții, art. supremáțiile
f. Situație exclusivă, bazată pe putere supremă; poziție dominantă. [G.-D. supremației; Sil. su-pre-] /<fr. suprématie
s.f. Superioritate; predominanță; prioritate. [Gen. -iei. / cf. fr. suprématie].
s. f. superioritate absolută; poziție dominantă; preponderență. (< fr. suprématie)