s. f. pulpa piciorului. (< lat. sura)
, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; Fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., scr. sur.
adj. 1. v. cenușiu. 2. întunecat, mohorât, sumbru, (pop.) suriu. (Haină de nuanță ~.) 3. v. cărunt. 4. vânăt. (Cal ~.) 5. încețoșat, neclar, tulbure, (reg.) suriu. (Un văzduh ~.)
1) Care este de culoare intermediară între alb și negru; de culoarea cenușii; cenușiu; gri. Costum ~. Pasăre ~ă. 2) (despre cer) Care este acoperit de nori; înnorat; noros. 3) (despre păr) Care este încărunțit; cărunt. 4) fig. (despre oameni) Care are fire albe în păr; cărunt. /<bulg., sb. sur
adj. Gri. Sl., cf. bg., sb., cr. sur, rus. ser (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 380; Conev 97). După Tiktin, din lat. syrus „sirian”, legat de it. soro, fr. saure; dar nu este sigur că cuvintele it. și fr. au această origine și nici nu se cunoaște o culoare gri specifică Siriei. Der. suraia, s.f. (nume de vacă); suran, s.m. (nume de bou); suriu, adj. (gri, cenușiu, încărunțit, înspicat); surchea, s.f. (nume de animal), din mag. szürke „gri” (Ruffini 101); suri, vb. (a colora în gri); surilă, s.m. (nume de bou); însuri, vb. (a încărunți).
Element prim de compunere savantă cu semnificația „super”, „supra”, „peste”, „deasupra”, „în exces”. [< fr. sur-].
pref. „superior”, „în exces”, „neașteptat”. (< fr. sur-)
, șure, s.f. Construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. și: șuri] – Din germ. dial. Schur.
, șure, s.f. Construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. și: șuri] – Din germ. dial. Schur.
s. șopron, (pop.) șopru (reg.) saivan, (Transilv.) colnă, (prin Transilv., Maram. și Mold.) ștalău. (~ pentru nutreț.)
s. șopron, (pop.) șopru (reg.) saivan, (Transilv.) colnă, (prin Transilv., Maram. și Mold.) ștalău. (~ pentru nutreț.)
f. Construcție într-o gospodărie țărănească care servește pentru depozitarea nutrețului, a cerealelor etc. ♢ A căsca o gură cât o ~ a deschide larg gura. A avea o gură cât o ~ a) a avea gură mare; b) a vorbi mult și zgomotos; a fi guraliv. [G.-D. șurii; Pl. și șure] /<germ. Schur, săș. Schyren
f. Construcție într-o gospodărie țărănească care servește pentru depozitarea nutrețului, a cerealelor etc. ♢ A căsca o gură cât o ~ a deschide larg gura. A avea o gură cât o ~ a) a avea gură mare; b) a vorbi mult și zgomotos; a fi guraliv. [G.-D. șurii; Pl. și șure] /<germ. Schur, săș. Schyren
s.f. – 1. Grînar, hambar. – 2. Adăpost, refugiu. Germ. Scheuer, prin intermediul rut. šura (Diez, Gramm., I, 129; Tiktin; Bogrea, Dacor., IV, 849), săs. Schyren (Mîndrescu 92; Borcea 214), mag. csúr (Cihac, II, 529; Gáldi. Dict., 196).