surceá (-éle),
s.f. –
Așchie,
vreasc,
gătej. – Var.
surcel. Mr.
surțel, surțeao, megl.
surțǫl. Lat.
surcellus, var.
vulgară a lui
surcŭlus „
creangă” (Cihac, I, 271; Koerting 9280; Densusianu,
Rom., XXXIII, 287; Pușcariu 1699;
Iordan,
Dift., 134; REW 8472),
păstrat și în it. din N
sursel, sciorscel (Battisti, V, 3556).
Rezultatul normal este
surcel, de la al
cărui pl. s-a
format sing.
actual. – Der.
surceli, vb. (a
tăia lemne, a strînge
surcele).