surdități, s.f. 1. Infirmitate congenitală sau dobândită, care constă în imposibilitatea (totală sau parțială) de a percepe sunetele; surzenie. ♢ Surditate psihică = imposibilitate de a recunoaște și a distinge cu simțul auzului sursa sonoră. Surditate verbală = boală caracterizată prin neînțelegerea sensurilor cuvintelor pe care le aude cineva. 2. Calitate a unei consoane de a fi rostită fără participarea coardelor vocale. – Din fr. surdité.
s. f., g.-d. art. surdității; pl. surdități
f. 1) Caracter surd. 2) Infirmitate congenitală sau dobândită constând din lipsa simțului auzului. [G.-D. surdității] /<fr. surdité
s.f. 1. (Med.) Surzenie; hipoacuzie. ♦ Surditate psihică = imposibilitate de a distinge prin auz obiectele de la care vin sunetele; surditate verbală = afazie caracterizată prin neînțelegerea semnificației cuvintelor vorbite. 2. Calitate a unui sunet de a fi surd. [Cf. fr. surdité, lat. surditas].
s. f. 1. pierderea sensibilității auditive; surzenie; anacuzie, cofoză. o ~ verbală = afazie prin neînțelegerea semnificației cuvintelor vorbite. 2. calitatea unui sunet de a fi surd. (< fr. surdité, /2/ sourdité, lat. surditas)