(1) surghiunuri, s.n. (2) surghiuni, s.m. 1. S.n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. (Înv.) S.m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.
adj., s. v. alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit.
s. 1. v. exil. 2. deportare.
(exil) s. n., pl. surghiúnuri
n. înv. 1) Măsură represivă constând în expulzarea din țară sau din locul de trai a unei persoane care s-a făcut vinovată față de puterea de stat; exil; expulzare; deportare. 2) Stare a unei persoane expulzate din țară sau din locul de trai. [Sil. -ghiun] /<turc. sürgün