vb. I. intr. (despre o stâncă, o construcție) a fi în surplombă, a avea un ieșind. II. tr. a sta înclinat, a se apleca; (p. ext.) a domina. (< fr. surplomber)
surplombe, s.f. Parte a unei stânci suspendată deasupra unui gol; zid sau parte a unei construcții ieșită în afară, în raport cu baza. – Din fr. surplomb.
s.f. (Geol.) Obstacol de forma unei streșini stâncoase, situat în partea superioară a rupturilor de pantă sau pe desfășurarea unui perete. ♦ Parte ieșită în afară a unei construcții (în raport cu baza ei). [< fr. surplomb].