definiția susotire definiție dex

, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter.

vb. 1. v. șopti. 2. v. clipoci. 3. v. foșni.

vb., ind. prez. 1 sg. și3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. șușoteáscă

intranz. 1) A face schimb de informații pe șoptite. 2) rar (despre ape, frunze etc.) A produce un zgomot specific, ușor și monoton. /Onomat.

vb. IV. intr. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform. [Var. șoșoti vb. IV. / < fr. chuchoter].

vb. intr. 1. a vorbi în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (despre ape, frunze) a produce un zgomot lin și uniform. (< fr. chuchoter)

, șușotiri, s.f. Acțiunea de a șușoti și rezultatul ei. [Var.: șoșotíre s.f.] – V. șușoti.

s. f., g.-d. art. șușotírii; pl. șușotíri