tărbăceli, s.f. (Fam.) Faptul de a tărbăci. ♢ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă. – Tărbăci + suf. -eală.
s. f., g.-d. art. tărbăcélii; pl. tărbăcéli
, tărbăcéli, s.f. (pop. și fam.) 1. bătaie. 2. ocară, batjocură.