definiția tabacarii definiție dex

tăbăcari, s.m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac², timar, argăsitor. – Tabac² + suf. -ar.

s. argăsitor, (reg.) opincarăș, orgar, tălpar, timar, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubălar, (înv.) solonar, tabac. (~ul se ocupă cu tăbăcitul pieilor.)

s. m., pl. tăbăcári

m. Muncitor specializat în tăbăcirea pieilor. /tabac + suf. ~ar

tăbăcari, s.m. Specialist în definitie/tabaci">tăbăcitul pieilor. – Din tabac² + suf. -ar.

(2) tăbăcării, s.f. 1. Meseria tăbăcarului. 2. Atelierul tăbăcarului sau secție industrială în care se argăsesc pieile. – Tăbăcar + suf. -ie.

s. 1. (înv.) tăbăcărit, tăbăcie, timărie. (Învață ~.) 2. argăsitorie, (rar) argăsărie, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubălărie, (înv.) tabalhana, tabana, tăbăcie. (În ~ se argăsesc pieile.)

s. f., art. tăbăcăría, g.-d. art. tăbăcăríei; (ateliere) pl. tăbăcăríi, art. tăbăcăríile

f. la sing. Meseria de tăbăcar; dubălărie. /tăbăcar + suf. ~ie

f. Atelier sau întreprindere în care se tăbăcesc pieile; dubălărie. [G.-D. tăbăcăriei] /tabac + suf. ~ărie

(2) tăbăcării, s.f. Meseria tăbăcarului. 2. Atelierul tăbăcarului, locul unde se argăsesc pieile. – Din tăbăcar + suf. -ie.