definiția taban definiție dex

s.n. (Înv.) Oțel de calitate superioară, întrebuințat la fabricarea săbiilor. – Din tc. taban.

tabanuri, s.n. 1. Căptușeală a tălpii la încălțăminte; branț. 2. (Reg.) Scândură subțire și lungă, întrebuințată la scheletul acoperișului. 3. Talpă a plugului; plaz. – Din tc. taban.

s.n. (Înv.) Oțel de calitate superioară, întrebuințat la fabricarea săbiilor. – Din tc. taban.

tabanuri, s.n. 1. Căptușeală a tălpii la încălțăminte; branț. 2. (Reg.) Scândură subțire și lungă, întrebuințată la scheletul acoperișului. 3. Talpă a plugului; plaz. – Din tc. taban.

s. v. branț, călcâi, leaț, plaz, prispă, șipcă, talpă.

s. v. branț, călcâi, leaț, plaz, prispă, șipcă, talpă.

(oțel) s. n., pl. tabánuri

(branț, scândură, talpa plugului) s. n., pl. tabáne

(oțel) s. n., pl. tabánuri

(branț, scândură, talpa plugului) s. n., pl. tabáne

n. înv. Oțel de calitate superioară întrebuințat la fabricarea armelor albe (săbii, paloșe); oțel de Damasc. /<turc. taban

n. 1) Căptușeală a tălpii la încălțăminte; branț. 2) Scândură lungă și subțire, având diferite întrebuințări. 3) Suport la plug care înlesnește alunecarea acestuia pe brazdă; talpa plugului. /<turc. taban

n. înv. Oțel de calitate superioară întrebuințat la fabricarea armelor albe (săbii, paloșe); oțel de Damasc. /<turc. taban

n. 1) Căptușeală a tălpii la încălțăminte; branț. 2) Scândură lungă și subțire, având diferite întrebuințări. 3) Suport la plug care înlesnește alunecarea acestuia pe brazdă; talpa plugului. /<turc. taban

s.n. – 1. Branț. – 2. Talpă, suport. – 3. Funie, împletitură. – 4. Talpă a plugului. Tc. taban „talpă” (Tiktin).

s.m. – Oțel fin de Damasc. Tc. taban (Șeineanu, II, 339), cf. sb. taban. Sec. XIX, înv.