s.n. Boală cronică a sistemului nervos, de origine sifilitică, care se manifestă prin lipsa de coordonare a mișcărilor (în timpul mersului), dureri viscerale vii, tulburări de sensibilitate etc. – Din fr. tabès, lat. tabes.
n. med. Maladie cronică tardivă, de natură sifilitică, caracterizată prin pierderea progresivă a coordonării mișcărilor; ataxie locomotorie. /<fr. tabés, lat. tabes
s.n. (Med.) Boală nervoasă cronică (de natură sifilitică) care atacă mai ales măduva spinării, cauzând pierderea progresivă a coordonării mișcării; ataxie locomotorie. [< fr. tabès, lat. tabes].