tăbii, s.f. (Înv.) 1. Ridicătură de pământ construită în jurul unui loc întărit, spre a-l apăra. 2. Tabără (1); redută. [Pl. și: tabii] – Din tc. tabya.
s. f. (sil. -bi-e), art. tabia (sil. -bi-a), g.-d. art. tábiei; pl. tăbii/tábii, art. tăbiile/tábiile (sil. -bi-i-)