table, s.f. 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea vaselor, a unor ambalaje și a altor obiecte. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date; tăblie (1). ♢ Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci primite de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai. 3. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la școală și la universitate; tabelă (2). ♢ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei). 4. Tabel (1). ♢ Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcții trigonometrice. 5. (Reg.) Bucată de pământ semănată. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri după fr. table).
table, s.f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc între două persoane, cu două zaruri și cu treizeci de puluri, care se mută de-a latul a douăzeci și patru de săgeți incrustate sau pictate pe fundul celor două compartimente ale unei cutii de lemn; partidă dintr-un astfel de joc. ♢ Expr. (Fam.) A face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table2. – Din ngr. távli.
s. 1. tinichea, (Transilv. și Ban.) pleu. (Lighean de ~.) 2. (înv. și reg.) tabelă. (~ de scris cu creta.) 3. tablă de materii = conținut, cuprins, sumar, (înv.) registru, scară, sumă, (grecism înv.) pinax. (~ a unui tratat.) 4. tabel. (~ înmulțirii, scrisă pe unele caiete.)
s. v. brazdă, carton, copertă, curte de casație, fund, glaf, învelitoare, lecție, mucava, oblon, pervaz, placă, planșă, plantă, plită, răzor, scoarță, solă, strat, tabel, talpă, tarla, tavă, tăblie, tăbliță, temă, tipsie.
f. 1) Foaie metalică subțire, folosită la acoperitul caselor și la confecționarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placă cu inscripții; tăblie. ♢ Tablă cerată placă de lemn, acoperită cu un strat de ceară pe care, în antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit într-o culoare închisă, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informații, simboluri, prezentate într-o anumită ordine; tabel. ♢ Tablă de materii foaie de la începutul sau de la sfârșitul unei cărți sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzătoare; cuprins; sumar. Tabla înmulțirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat și cu marginile ușor ridicate, pe care se aduc mâncarea și tacâmurile la masă; tavă. 6) reg. Parcelă de pământ semănată. [G.-D. tablei; Sil. ta-blă] /<lat. tabula, ung. tábla, fr. table
f. mai ales la pl. 1) Joc de noroc între doi parteneri, cu două zaruri și cu câte cincisprezece piese rotunde de lemn, care se mută în spațiile marcate pe fețele interioare ale unei cutii speciale. 2) Partidă într-un astfel de joc. [Sil. ta-blă] /<ngr. távli, turc. tavla
s.f. – 1. Placă, piesă plană. – 2. Tăbliță de scris, placă pe care se scrie la școală. – 3. Placă acoperită cu cositor. – 4. Indice, sumar, catalog. – 5. (Mold., Trans.) Bucată de pămînt agricol. – 6. (Pl.) Joc de noroc. – Mr. tavlă, megl. tablă. Lat. tabula, prin intermediul sl. tabla (Miklosich, Fremdw., 131; Cihac, II, 398), sau al mag. tabla (Gáldi, Dict., 161), cf. ngr. τάβλα, tc. tabla. Este dublet al lui tabla, s.f. (tavă, măsuță), din tc. tabla, tavla ‹ it. tavola (Șeineanu, II, 340), cf. ngr. ταβλᾶς, bg., sb. tavla; de la toblă, s.f. (Banat, scîndură groasă), din mag. tábla; și de la tavlie, s.f. (înv., table), sec. XVII, din ngr. τάβλι. Aceleiași familii aparțin tabelă, s.f. (tablă, indice; tăbliță), din lat. tabella, prin intermediul germ. Tabelle, sec. XIX; tabel, s.n. (tablă, indice), dublet al cuvîntului anterior, din rus. tabelĭ, sec. XIX înv.; tabletă, s.f. (pastilă), din fr. tablette; tăblie, s.f. (placă, tablă), din ngr. ταβλι sau din sl. tablija; tăbliță, s.f. (tablă de scris), din sl. (rus., pol.) tablica; tablac, s.n. (piesă de lemn care servește de suport); tablier, s.n. (sistemul de grinzi al unui pod; gealău pentru tăblii), din fr. tablier; tablou, s.n. (cadru, pictură; scenă; stampă, imagine), din fr. tableau. – Der. tablagiu, s.m. (jucător pasionat de table); tăblui, vb. (a acoperi casa cu tablă); tăbluitor, s.m. (tinichigiu).