țăcănituri, s.n. Faptul de a țăcăni; zgomot, repetat produs de un lucru care țăcănește; țăcănitură. – V. țăcăni.
, -Ă, țăcăniți, -te, adj. 1. (Despre mersul cailor) Cu pași mărunți și regulați. 2. Fig. Smintit, țicnit. V. țăcăni.
s. n., pl. țăcăníturi
n. 1) v. a ȚĂCĂNI și A SE ȚĂCĂNI. 2) Zgomot caracteristic, produs de un obiect sau de o ființă, care țăcănește. /v. a (se) țăcăni
s. f., g.-d. art. țăcănitúrii; pl. țăcănitúri