taifá (-ále),
s.f. – Alai, șir de oameni, grup de însoțitori. Mr., megl. taifă. Tc. (arab.) tayfe (Șeineanu, II, 344), cf. bg., alb. taifa, ngr. ταïφᾶς. Este dubletul lui taifas, s.n. (taclale, bîrfă, conversație), din ngr. (Gáldi 258), der. tăifăsui, vb. (a sporovăi, a pălăvrăgi).