definiția talhari definiție dex

s. v. tâlhărea.

s. v. orbalț.

s. v. salată-sălbatică.

s.m. v. tâlhar.

tâlhari, s.m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s.m.] – Et. nec.

s. 1. bandit, (franțuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. v. ticălos. (Un ~ de negustor.)

s. v. ștrengar.

s. m., pl. tâlhári

m. 1) Persoană care comite jafuri făcând uz de forță; hoț de drumul mare; brigand. 2) pop. Persoană care comite fapte nedemne. 3) fam. Persoană șmecheră și poznașă; hot; hoțoman. /<ung. tolvaj

s. v. corsar, pirat.

tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

vb. v. jefui, prăda.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. tâlhăreáscă

intranz. pop. A fi tâlhar. /Din tâlhar