tambure, s.f. Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia. – Din tc. tambur.
f. (în Orient) Instrument muzical asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung, prevăzut cu trei coarde metalice duble, care produc sunete fiind atinse cu un plectru. /<ngr. tampúras, turc. tambura
s.f. – Lăută. – Var. tambur. Mr. tămbără, megl. tambură. Tc. (per.) tambur (Șeineanu, II, 347; Lokotsch 2015; Ronzevalle 67), cf. ngr. ταμπουρᾶς, bg., sb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, sp. atambor. – Der. tamburină, s.f., din fr. tambourin; tambur, s.n., din it. tamburo; tambur-major, s.m., din fr. tambour major.