tancuri, s.n. 1. Mașină de luptă blindată, înzestrată cu tunuri, mitraliere etc. instalate în turelă și în partea din față a vehiculului, cu roțile montate pe șenile, care poate străbate terenuri accidentate. 2. Rezervor din tablă sau din oțel folosit pentru depozitarea sau transportarea lichidelor; vehicul înzestrat cu un astfel de rezervor. ♢ Tanc petrolier = navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 3. (Fot.) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice. – Din fr. tank, germ. Tank.
n. 1) Mașină blindată pe șenile, prevăzută cu un tun și capabilă să străbată terenuri accidentate și să treacă peste diferite obstacole. 2) tehn. Rezervor pentru păstrarea sau transportarea diferitelor lichide. ♢ ~ petrolier navă pentru transportarea petrolului. 3) Vagonet metalic (cu capacitatea de o tonă) folosit în mine. /<fr. tank, germ. Tank
s.m. – 1. Rezervor. – 2. Car de luptă. Fr. (engl.) tank. – Der. tanchist, s.m. (militar într-o unitate de tancuri).
s.n. 1. Car de luptă blindat și înarmat puternic (cu mitraliere, tunuri etc.), având roțile montate pe șenile. 2. Rezervor din tablă de oțel pentru diferite lichide. ♦ Vagonet metalic de o tonă. ♦ Tanc petrolier = navă comercială destinată transportului produselor petroliere. [< engl., fr. tank, germ. Tank].
s. n. 1. autovehicul de luptă blindat și înarmat puternic, cu roțile pe șenile. 2. rezervor, din tablă de oțel, etanș, pentru diferite lichide. 3. vagonet metalic de o tonă. 4. cutie de plastic specială în care se developează filme fotografice; doză2 (3). (< fr., engl. tank, germ. Tank)
, (2) țancuri, s.n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețisor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec.
n. pop. Bețișor gradat cu care se măsoară laptele muls la o stână. ♢ La ~ exact când trebuie; la momentul potrivit. /Orig. nec.
, s.n. – 1. Pisc, culme. – 2. Punct, moment exact. – 3. Țintă, obiectiv. – 4. Miră, cătare. – 5. Gradație pentru a măsura butoaie. – 6. Măsurare, cotit, cotărit. – Var. înv. țenchi. De la țanc, var lui țac, cf. celelalte der. de la această rădăcină expresivă. Pentru prezența infixului nazal, cf. bo(n)t, cio(n)c, ciu(n)t. Legătura cu sl. znakŭ „semn” (Cihac, II, 429) este improbabilă; nici cea presupusă cu germ. Zinke, Zacke (Tiktin; Candrea) sau mag. czenk (Lacea, Dacor., III, 744) nu este mai puțin improbabilă. Der. țencușe (var. țăncușe, țincușe), s.f. (vîrf, ascuțiș, colț; bucată de răboj pentru control; un anumit joc de copii cu pietricele sau cu boabe de porumb), cu suf. dim.; țanțoș, adj. (mîndru, fălos, încrezut), probabil în loc de *țancoș, cf. sp. encumbrarse (după Cihac, II, 534, din mag. dacos; după Scriban, din mag. cincos „perfid”); țănțoșa, vb. refl. (a se mîndri, a se făli).
, țânci, s.m. 1. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s.m.] – Din magh. cenk.