tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ♢ Compus: (fam.) târâie-brâu s.m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.
tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ♢ Compus: (fam.) târâie-brâu s.m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.
tranz. v. A TÂRÎ. ♢ A-și ~ bătrânețile a suporta cu greu vârsta înaintată. Târâie-brâu om de nimic. /<sl. trĕti
tranz. v. A TÂRÎ. ♢ A-și ~ bătrânețile a suporta cu greu vârsta înaintată. Târâie-brâu om de nimic. /<sl. trĕti
țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi.
țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi.
(a picura, a țese) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie/țârâiéște, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țârâie/țârâiáscă
(a picura, a țese) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie/țârâiéște, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țârâie/țârâiáscă
tranz. reg. (ciorapi, haine etc.) A repara, refăcând țesătura cu acul; a țe-se. /<ucr. țiruvati
pers.3 țârâie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apă) A curge picătură cu picătură, producând un zgomot caracteristic. 2) A ploua mărunt și des; a țârțâra. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei; a face „țârrr-țârrr”; a sfârâi. 4) rar v. a ȚÂRLÂI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbârnâi. 2. tranz. A face să cadă o picătură sau să curgă puțin câte puțin; a da drumul cu încetul. /țâr + suf. ~îi
tranz. reg. (ciorapi, haine etc.) A repara, refăcând țesătura cu acul; a țe-se. /<ucr. țiruvati
pers.3 țârâie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apă) A curge picătură cu picătură, producând un zgomot caracteristic. 2) A ploua mărunt și des; a țârțâra. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei; a face „țârrr-țârrr”; a sfârâi. 4) rar v. a ȚÂRLÂI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbârnâi. 2. tranz. A face să cadă o picătură sau să curgă puțin câte puțin; a da drumul cu încetul. /țâr + suf. ~îi
adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță; tremurat. – Din țârâi2.
țârâituri, s.n. Faptul de a țârâi2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. – V. țârâi2.
adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță; tremurat. – Din țârâi2.
țârâituri, s.n. Faptul de a țârâi2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. – V. țârâi2.
n. 1) v. a ȚÂRÂI1. ♢ Cu ~a a) picătură cu picătură; b) în cantități mici; câte puțin. 2) Sunet caracteristic produs de o ființă sau de un obiect care țârâie. ~ul soneriei. /v. a țârâi
n. 1) v. a ȚÂRÂI1. ♢ Cu ~a a) picătură cu picătură; b) în cantități mici; câte puțin. 2) Sunet caracteristic produs de o ființă sau de un obiect care țârâie. ~ul soneriei. /v. a țârâi