țărani, s.m. Persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor; persoană care face parte din țărănime; sătean. – Țară + suf. -an.
s. sătean, (pop.) român, (înv. și reg.) mojic, poporan, (reg., mai ales în Ban.) paur, (fam.) opincar, (peior.) mămăligar.
m. 1) Persoană care trăiește în mediul rural și se îndeletnicește cu agricultura. 2) Persoană care face parte din țărănime. /țară + suf. ~(e)an
, (2) țărănii, s.f. 1. Condiția, starea, viața de țăran. 2. Vorbă, expresie țărănească. ♦ (Peior.) Bădărănie, mojicie, grosolănie. – Țăran + suf. -ie.
(condiție de țăran, vorbă, expresie țărănească) s. f., art. țărănía, g.-d. art. țărăníei; (vorbe) pl. țărăníi, art. țărăníile
f. rar 1) Situație de țăran; viață de țăran. 2) peior. Vorbă sau faptă de țărănoi. [G.-D. țărăniei] /țăran + suf. ~ie
, (2) țărâne, s.f. 1. Pământ sfărâmat mărunt. ♦ Pământul cu care se acoperă sicriul, cu care se umple groapa, mormântul. ♢ Expr. Fie-i țărâna ușoară! = (formulă folosită când se vorbește despre un mort) odihnească-se în pace! Praf și țărână = nimic. ♦ Stratul de la suprafață (sau de la mică adâncime) al pământului. ♢ Expr. A se așterne țărânii = a se întinde la pământ. 2. Fig. Trup neînsuflețit, oseminte; rămășițe pământești. [Var.: (reg.) țắrnă s.f.] – Țară + suf. -ână.
s. f., g.-d. art. țărânei; (rămășițe pământești) pl. țărâne