m. Stâlp scurt bătut în pământ, servind ca element de susținere la o construcție (pod, zăgaz, gard). /<turc. tarak, ucr. taras
adv., târâșuri, s.n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ♢ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S.n. Târâre. – Târî + suf. -iș.
adv. 1) Târând pe jos; trăgând după sine. 2) Târându-se pe pământ pentru a nu fi văzut. 3) Târând cu greu picioarele. 4) fig. Cu greu; anevoie. ♢ ~-grăpiș cu mare greutate. /a târî+ suf. ~iș