expr. a se enerva.
(în cineva) expr. a se înfuria (pe cineva).
rar Care are (multe) tare; cu defecte fizice sau morale congenitale. /Din tară
adj. 1. care e atins de o tară fizică. 2. vicios, corupt. 3. (despre arbori) atins de defecte care îl fac impropriu pentru utilizarea industrială. 4. (despre pui) mic, sub o anumită greutate. (< fr. taré)
tărâțe, s.f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ♢ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la făină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a rupe în bucăți, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, scr. trice.
s. v. mătreață, pitiriazis, rumegătură, rumeguș.
vb., ind. prez. 3 sg. tărâțeáză
f. mai ales la pl. Produs secundar, provenit din învelișul boabelor de cereale măcinate, ales din făină prin cernere. ♢ Cine se amestecă (sau se bagă) în ~, îl mănâncă porcii cine se întovărășește cu oamenii necinstiți, se alege cu neplăceri. /<sl. trice, bulg. trici, sb. trice
s.f. pl. – Coajă măcinată de boabe de cereale. Sl. triçe (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Philippide, Principii, 38; Cihac, II, 402), cf. bg. trici, sb., cr. trice. – Der. tărîțos, adj. (care conține multă tărîță; care are consistența tărîței).