definiția tarca definiție dex

s.f. (reg.) tort subțire.

tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv).

vb. 1. v. dunga. 2. v. bălța.

vb., ind. prez. 3 sg. tărcheáză

tranz. rar 1) A vopsi în diferite culori. 2) A face să se tărcheze. /Din tărcat

pers.3 se ~cheáză intranz. rar A-și pierde culoarea inițială (sub acțiunea apei, soarelui); a se decolora neuniform; a se spălăci; a se șterge. /Din tărcat

, țărci, s.f. 1. (Ornit.) Coțofană. ♢ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din magh. szarka.

s. v. coțofană, gura.

s. f., g.-d. art. țărcii; pl. țărci

f. 1) pop. Pasăre sedentară, de talie medie, cu aripi scurte și coadă lungă, cu penaj alb-negru foarte gălăgioasă și hrăpăreață; coțofană. 2) fig. peior. Femeie guralivă. [G.-D. tărcii] /<ung. szarka

s.f. – Coțofană (Pica caudata). Mag. szarka, din sl. svraka (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 429; Gáldi, Dict., 165), cf. slov. sraka, rus. soroka. În Trans. și Mold.

s. v. scoicar.

s.f. art. (înv. și reg.) un joc de copii.