definiția tarei definiție dex

s. v. acid azotic, acid nitric.

s. f. + adj.

s. v. ghircă.

, tare, s.f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se întrebuințează la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tará s.f.] – Din ngr. tára.

, tare, s.f. Defect fizic sau moral (ereditar); meteahnă. – Din fr. tare.

s. dara. (~ unei mărfi.)

s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

(dara, meteahnă) s. f., g.-d. art. tárei; pl. táre

f. 1) v. DARA. 2) Ansamblu de greutăți în formă de alice folosite pentru cântăriri în laborator. [G.-D. tarei] /<ngr. tára

f. pop. Defect (fizic sau moral) congenital. [G.-D. tarei] /<fr. tare

s.f. Greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. [Var. tará s.f. / < ngr. tara].

s.f. Defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficiență. [Cf. fr. tare, it. tara].

s. f. greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. (< fr., ngr. tara)

s. f. defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficiență. (< fr. tare)

s.f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ♢ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ♢ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.

s. v. fărâmă, fir, jerpelitură, pic, picătură, pișcătură, ruptură, strop, zdreanță.

s. f., pl. țâre

f. pop. : O ~ a) o cantitate foarte mică; puțin de tot; un pic; oleacă; nițel; b) o clipă; un moment. /Din țâr