expr. a fi ridat
expr. a avea sprijin / protecție din partea unor persoane importante
expr. (intl.) 1. a bârfi, a ponegri. 2. a fi intrigant. 3. a se certa urât; a face scandal.
expr. (peior.) a fi bogat.
expr. (iron.) individ grozav / formidabil
expr. (iron.) formidabil, imbatabil.
expr. (peior.) mai bun decât alții în condițiile unei concurențe foarte slabe.
expr. povestiri sau întâmplări știute de toată lumea.
tari, adj., adv. I. Adj. 1. Care are o consistență solidă, care opune rezistență la apăsare și nu poate fi ușor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; lipsit de moliciune, solid; p. ext. trainic, durabil. ♦ Care este mai consistent decât în mod obișnuit; vârtos, des; (despre pâine) uscat; (despre ouă) răscopt. ♦ Fortificat, întărit. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu), fără suplețe; (despre pânză sau obiecte de pânză) scrobit, apretat. ♢ Pânză tare = pânză (cu țesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Care are forță sau rezistență fizică, voinic, robust, viguros, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de(-o) ureche (sau de urechi) = (a fi) surd. 4. (Despre oameni și despre manifestările lor) Care este în stare să reziste, să facă față încercărilor, cu voință fermă, energic, dârz, neclintit. ♢ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ (Despre colectivități) Plin de forță, puternic. ♦ Neînduplecat. 5. Care dispune de putere, de autoritate, care este stăpân pe o situație; atotputernic. ♦ Care posedă cunoștințe temeinice într-un domeniu; doct, priceput. 6. (Despre argumente) Convingător, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) Care se manifestă cu violență. ♦ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare, insultătoare, injurioase. 8. (Despre sunete, zgomote) Care este emis cu putere, care răsună până departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. ♦ Care produce o impresie puternică asupra organelor de simț; pătrunzător, intens, ascuțit. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentrație mare de alcool. ♦ (Despre unele substanțe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentrație mare (și produce un efect puternic); p. restr. picant. 11. (Despre culori) Bătător la ochi; viu, puternic, intens, aprins. II. Adv. 1. Foarte, mult, extrem, teribil, grozav. ♢ (Pe lângă adjective sau adverbe, ajută la formarea superlativului) Îți voi rămâne tare recunoscător. 2. Cu forță, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a spune”, „a cânta” etc.) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. Iute, repede. – Lat. talem.
adj. v. avizat, capabil, competent, fortificat, informat, injurios, insultător, întărit, jignitor, ofensator, pregătit.
adj., adv. 1. adj. dur, rezistent, solid, tenace, (pop.) țeapăn, vârtos. (Un material ~.) 2. adj. v. consistent. 3. adj. v. solid. 4. adj. v. inflexibil. 5. adj. v. apretat. 6. adj. v. uscat. 7. adj. rece, uscat, vechi. (Un coltuc ~ de pâine.) 8. adj. v. răscopt. 9. adj. v. robust. 10. adj. puternic, rezistent, (pop.) pilos. (O femeie ~.) 11. adj. v. țipător. 12. adj. v. viu. 13. adj. v. intens. 14. adj. v. puternic. 15. adv. v. forte. 16. adj. v. pătrunzător. 17. adj. v. curat. 18. adj. concentrat, vârtos. (Vin ~.) 19. adv. grabnic, iute, rapid, repede. (Alerga când mai ~, când mai încet.) 20. adv. v. intens. 21. adv. puternic, voinicește, zdravăn. (Trage ~ de funie.) 22. adj. aprig, intens, mare, puternic, strașnic, violent, zdravăn. (Un vânt ~.) 23. adv. bine, intens, puternic, vârtos, zdravăn. (Plouă ~.) 24. adj. puternic, (înv.) temeinic, (franțuzism înv.) ponderos. (Un stat ~.) 25. adj. v. redutabil. 26. adj. v. energic. 27. adj. v. neclintit. 28. adj. v. convingător. 29. adj. puternic, (livr.) forte (invar.). (Elev ~ la matematică.) 30. adv. v. grav. 31. adv. v. mult. 32. adv. v. mult. 33. adj. v. aspru. 34. adv. v. foarte. 35. adv. extrem, foarte, (prin Bucov.) prăci, (înv.) vârtos. (~ de dimineață. ) 36. adv. v. mult. 37. adv. v. foarte.
adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.
adv. 1) Extrem de; foarte. 2) Cu putere; cu intensitate. A striga ~. 3) Iute; repede. A alerga ~. /<lat. talis
adj. 1) (în opoziție cu moale sau cu slab) Care are o consistență solidă și nu poate fi distrus la acțiunea forțelor din afară; dur. Lemn ~. 2) (în opoziție cu mlădios) Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn; neflexibil; inflexibil. Bară ~. 3) Care a devenit mai consistent, mai dens. Tencuială ~. 4) pop. (despre ființe sau părți ale corpului lor) Care este înzestrat cu mare forță fizică; puternic; voinic. Mâini ~i. 5) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește caracter puternic; cu voință fermă. Poziție ~. ♢ A fi ~ de fire (sau de inimă) a nu-și pierde firea în momentele grele. Cei ~i cei care au putere în societate. A fi ~ și mare a fi cu mare influență; a fi puternic. A se face ~ și mare a face pe grozavul; a se grozăvi. A fi ~ pe piață a fi stăpân pe situație. Sus și ~ în gura mare; cu toată convingerea. 6) Care are însușiri pozitive; înzestrat cu calitățile necesare. Elev ~. 7) (despre acțiuni, fenomene ale naturii) Care are intensitate mare, sporită. Vânt ~. 8) (despre mirosuri, substanțe, băuturi etc.) Care are o concentrație mai mare decât cea normală. Aromă ~. 9) (despre aer) Care este răcoros; rece. /<lat. talis
adj. – 1. Puternic, robust, viguros. – 2. De temut, influent. – 3. Rezistent, dur, solid. – 4. Aspru, sălbatic, rău, primejdios. – 5. Viteaz, voinic. – 6. Care produce o senzație intensă. – 7. Bun, bine pregătit, care știe mult. – 8. (Adv.) Puternic, cu putere. – 9. (Adv.) Foarte. – 10. (Adv., înv.) Mult, enorm. – Megl. tari, istr. tore. Lat. tālis (Pușcariu 1713; REW 8543; Rosetti, I, 173), cf. it. tale, prov., cat., sp., port. tal, fr. tel. Evoluția semantică este curioasă, și a fost explicată prin echivalența, puțin vizibilă dintre „un anume cineva” cu „atît de important” (Tiktin), sau prin influența sl. jak „astfel” și „tare” (Skok, Arch. slaw. Phil., XXXVII, 87; Densusianu, GS, II, 324). De asemenea se poate porni de la comparativul mai tare, care poate ajunge să însemne „mai important”, cf. mai așa, mai acătării. Cf. atare. Der. tărie, s.f. (forță, putere, vigoare, autoritate; înv., armată, forțe; rezistență; soliditate; înv., fortăreață, fortificație; severitate, rigoare, duritate; gust înțepător; usturime, usturătură; energie, curaj; temperament; capacitate; mijloc, centru; esență, extract; cer, boltă), ultimul sens numai poetic; întări, vb. (a fortifica, a solidifica; a deveni robust, a prinde putere; a confirma; a ratifica); întăritor, adj. (tonic, fortifiant); întăritură, s.f. (fortificație); tărire, s.f. (înv., forță); tărime, s.f. (soliditate, rezistență, forță, putere).
, tari, adj. 1. Care are o consistență solidă, care opune rezistență și nu poate fi ușor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; p. ext. trainic, durabil. ♦ Fortificat, întărit; vârtos. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu); (despre pânză sau obiecte de pânză) scrobit. ♢ Pânză tare = pânză (cu țesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Voinic, zdravăn, viguros, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de (-o) ureche (sau de urechi) = a nu auzi bine. ♦ Rezistent. 4. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu voință fermă, energic, dârz, neclintit. ♦ (Despre colectivități) Plin de forță, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ Neînduplecat, neîndurător, nemilos, rău. 5. Care dispune de putere, care constituie o forță, care este stăpân pe o situație. ♦ Care posedă cunoștințe temeinice, stăpânește bine o materie de specialitate. 6. (Despre argumente) Convingător, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) care se produce, se desfășoară, se manifestă cu violență. ♢ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare. 8. (Despre sunete, zgomote) care este emis cu putere, care răsună până departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. ♦ (Despre mirosuri) Foarte aromat, pătrunzător, amețitor, ascuțit. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentrație mare de alcool. ♦ (Despre unele substanțe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentrație mare (și produce un efect puternic). Cafea tare. 11. (Despre culori) Viu, puternic, aprins. – Lat. talem.
adv. 1. Foarte, mult, extrem. ♢ (Pe lângă adjective sau adverbe, ajută la formarea superlativului). Îți voi rămânea tare recunoscător (ODOBESCU). 2. Cu forță, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lângă verbe ca «a vorbi», «a spune», «a cânta» etc.; în opoziție cu în gând) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; (în opoziție cu încet) cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. (În opoziție cu agale, încet etc.) Iute, repede. Prin târg așa mâna de tare... de ți se părea că zboară iepele (CREANGĂ). – Lat. talem.
(Muntenia) s. pr. f.
, țări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat; p.ext. stat. ♢ Expr. Țara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu țara în bumbi? formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colț de țară = a valora foarte mult. A pune țara la cale = a) a conduce, a administra o țară; b) (ir.) a discuta o chestie importantă (de ordin politic) fără a avea competența necesară; p. ext. a discuta multe și de toate. (Pop.) A se duce la țară (sau în țări) = a se duce în lume. Țara e largă = ești liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colț de țară sau la mijloc de masă și la colț de țară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau șapte) mări (și) peste nouă (sau șapte) țări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în țară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu țara = a nu avea bani. Țara nimănui = a) (în basme) țară fără stăpân; b) spațiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. ♦ (Intră în denumirea unor state sau ținuturi) Țara Românească, Țările de Jos. ♦ (În vechea organizare politică și administrativă a României) Provincie. 2. Regiune, ținut, teritoriu. ♦ Șes. 3. Locul în care s-a născut sau trăiește cineva; patrie. 4. (În opoziție cu oraș) Mediu rural, sat. ♢ Loc. adj. De (sau de la) țară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei țări (I 1); popor; națiune; p. ext. oameni, lume. ♢ Expr. A afla târgul și țara = a afla toată lumea. A se pune cu țara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populație de la sate; țărănime. [Var.: (înv.) țeáră s.f.] – Lat. terra.
s. 1. v. stat. 2. v. putere. 3. v. patrie. 4. (IST.) (Mold.) câmp, ocol. (~ Făgărașului.) 5. v. popor.
f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic. ~ industrial-agrară. ♢ A trece peste mări și țări a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domnește anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fără a avea competența necesară. ~a nimănui a) comunitate dezorganizată; b) zonă neutră (între două armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ♢ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toată lumea. A afla târgul și ~a a afla toată lumea. 3) Loc unde s-a născut și trăiește o persoană; patrie; baștină. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ținut; regiune. ♢ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. țării] /<lat. terra
s.f. – 1. Stat. – 2. Patrie. – 3. Cîmp. – 4. Popor, lume. – Var,. înv. țeară. Mr. țară „pămînt”, megl. țară. Lat. tĕrra (Pușcariu, 1712; REW 8668), cf. vegl. tyarra, it., port., prov., cat. terra, fr. terre, sp. tierra. Pentru evoluția semantică izolată din rom., cf. Șeineanu, Semasiol., 184 și Balotă, R. hist., 1937, p. 61-9. – Der. țăran, s.m. (sătean); țărancă, s.f. (săteancă); țărăncuță, s.f. (țărancă tînără; Arg. bilet de 500 lei), ultimul sens, datorită efigiei sale; țărănatic, adj. (înv., rustic); țărănesc, adj. (de țară, rustic); țărănește, adv. (rustic); țărăni, vb. refl. (a trăi ca la țară); țărănie, s.f. (stare de țăran); țărănoi, s.m. (țărani, mulțime de țărani); țărănism s.n. (mișcare și partid politic, fondat de Ion Mihalache în 1918); țărănist, adj. (membru al partidului țărănesc român); țărînă (var. țăr(i)nă, țerină), s.f. (pămînt, ogor, arătură), de la țară cu suf. -ină ‹ sl. -ino (Tiktin; der. din lat. terrῑna, propusă de Pușcariu 1714; Iordan, Dift., 115 și REW 8672, este mai puțin probabilă). – Din rom. provine rut. cara „mulțime” (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 403), pol. cara (Miklosich, Wander., 13), rut., rus. caranin „cultivator” (Vasmer, III, 282).