tarlale, s.f. 1. Suprafață de teren agricol mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei comune; solă; cultura de pe o astfel de suprafață. 2. (Rar) Drum sau teren îngust care desparte semănăturile; hotar. – Din tc. tarla.
f. Suprafață (mare) de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole. [Art. tarlaua; G.-D. tarlalei] /<turc. tarla
s.f. – Cultură, solă, tablă, fîșie de teren cultivată cu aceeași specie de plante. – Megl. torlă. Tc. tarla (Șeineanu, II, 353; Lokotsch 2040; Ronzevalle 62).
tarlale, s.f. 1. Suprafață de teren mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei definitie/comuna">comune sau al unei gospodării agricole mari); cultura de pe o astfel de porțiune. 2. (Rar) Drum îngust care desparte semănăturile; hotar. – Tc. tarla.
târle, s.f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. scr. trlo.
f. 1) Construcție primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile și ciobanii vara și unde se prepară produsele din lapte de oaie; stână; oierie. 2) Loc unde se află această construcție. 3) Grup mare de oi. [Sil. târ-lă] /cf. sb. trlo, bulg. trălo
s.f. – Stînă, ocol de vite. – Megl. torlă. Sl., cf. bg. tărlo, sb. trlo, cr. tèrlo (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 412). – Der. tîrlaș, s.m. (coproprietar al unei stîne), cf. GS, VI, 43; tîrli, vb. (a-și așeza tîrla într-un anumit loc; a zăbovi cu turma într-un anumit loc); tîrliște, s.f. (loc în care mai înainte a fost o tîrlă), cf. bg. tărlište.