definiția tataia definiție dex

s.m. (Reg.) Apelativ familiar cu care copiii numesc pe tatăl lor; tată. ♦ Bunic. [Pr.: -ta-ie] – Tată + suf. -aie.

s. v. bunic, părinte, tată, tată-mare.

s. m., art. tatáia, g.-d. art. tatáiei/lui tatáia

m. pop. (și cuvânt de adresare) 1) v. TATĂ. 2) Tatăl tatălui sau al mamei; bunel; bunic. /tată + suf. ~aie

s.m. (Reg.) Apelativ familiar cu care copii numesc pe tatăl lor; tată. ♦ Bunic. – Din tată.

țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi² (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ♢ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.

vb. v. tremura, țârâi.

vb., ind. și conj. prez. 1 sg. țâțâi, 3 sg. și pl. țâțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá

intranz. 1) (despre unele insecte sau animale) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei. 2) (despre persoane) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelung. 3) pop. A fi cuprins de tremur; a tremura. ♢ A-i ~ cuiva inima a tremura de frică. /țâț + suf. ~âi

vb. – 1. A dîrdîi, a clipi, a trepida. – 2. A palpita, a zvîcni. – 3. A cînta greierul. – 4. A scoate tremolouri de către un instrument. – Var. țîțîia, țîții. Creație expresivă, cf. hîțîi, fîțîi, bîțîi, țîrîi. – Der. țîțîială, s.f. (tremur, palpitație, dîrdîială; tremolo); țîțeică (var. țițeica), s.f. (Olt., Trans., balansoar); țiței, s.m. (zer de lapte acru; petrol brut) probabil numit așa pentru că forma o masă densă care tremura; țîțînă (var. țițină), s.f. (balama; furuncul), mr. țînțînă (direct de la țîță, după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306; Cihac, II, 436 și Pușcariu 1742; de la un lat. *titῑna, după Pascu, I, 173); țuțula, vb. (Trans., a legăna); țuțul, s.n. (Trans., balansoar, leagăn).