s. f. art. + adj. (sil. mf. -sfin-) g.-d. Preasfințíei tále
tắuri, s.n. 1. Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó.
tăi, tale, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul. A ta e cartea. ♦ (La pl.) Preocupările, deprinderile, opiniile etc. persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ♢ (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a ta = așa cum vrei tu, cum dorești tu. ♦ (Pop.; la m. sau f.) Soțul sau soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul; rudele, prietenii, partizanii ei. Nu-ți dau voie ai tăi să vii. ♦ (La m. sau f. sg.) Lucrurile personale, proprietatea, avutul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. II. Adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când stă înaintea substantivului nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt). 1. Care este al celui căruia i se adresează vorbitorul, indicând posesiunea (casa ta), apartenența (țara ta), dependența în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de persoana căreia i se adresează vorbitorul (frații tăi). 2. (Cu valoare subiectivă) Călătoria ta va fi grea. 3. (Cu valoare obiectivă) Grija ta n-o poartă nimeni. ♦ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Împotriva ta. – Lat. tuus, tua.
s. v. abis, adânc, baltă, băltoacă, frânghie, funie, iezer, lac, mâl, mlaștină, mocirlă, nămol, noroi, prăpastie, smârc.
adj. m., pl. tăi/ai tăi; f. sg. ta/a ta, g.-d. tále/a tale; pl. tále/ale tále (și -tu m. sg., -ta f. sg., -tii/-tei g.-d. f. sg. în îmbinări ca fráte-tu, sóră-ta, sóră-tii)
n. 1) Apă stătătoare noroioasă și de adâncime mică. 2) Lac de munte; iezer. 3) înv. Prăpastie fără fund; hău; abis; genune. /<ung. tó
pron. pos. (precedat de articole al, a, ai, ale Înlocuiește numele obiectului posedat de interlocutor, înlocuind, totodată, și numele acestuia). ♢ Ai tăi cei apropiați ție; familia. Al tău soțul tău. Ale tale cele care privesc persoana căreia i se adresează vorbitorul. /<lat. tuus, tua
adj. pos. 1) Care aparține celui căruia i se adresează vorbitorul. Cartea ta. 2) Care se află în anumite relații (de prietenie, de înrudire) cu cel căruia i se adresează vorbitorul. Prietenul tău. 3) Care este realizat de cel cu care vorbește cineva. Călătoriile tale. ♢ Fie pe a ta fie așa cum vrei sau zici tu. /<lat. tuus, tua
(ta, pl. tắi, tále), adj. pos. – Indică posesia la pers. II sing. – Mr. tău, tăi, -tu, megl. tǫu, ta. Lat. tŭum, probabil disimulat în *toum (Candrea, Éléments, 26; Pușcariu 1719; REW 9020), ca sŭum ‹ soum, sau în *teum (Graur, Rom., LV, 473; Rosetti, I, 60), ca meum; cf. vegl. to, it. tuo, prov. to, fr. ton, cat., port. teu, sp. tu. S-a redus la -tu în poziția enclitică: fiu-tău › fiu-tu; tale se pronunță și tele în Munt., prin analogie cu mele. Gen. f. sună tale › tele, ca pl. și -tii, cînd este enclitic.
s.n. – Lac, iezer, baltă, mocirlă. mag. tó (Cihac, II, 532; Gáldi, Dict., 162), cf. heleșteu, În Mold. și Trans. – Der. tăuit, adj. (băltos); toaie, s.f. (Olt., Trans., mocirlă).
tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac, iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Magh. tó.