teácă (-éci),
s.f. –
Păstaie,
coajă a unor
legume. –
2. Înveliș,
toc,
apărătoare. – Mr., megl.
teacă. Lat.
theca (Pușcariu 1722; REW 8699), din gr. θήϰη, cf. abruz.
teke, fr.
taie, prov.
teca. Der. din ngr. (Cihac, II, 705; cf. Roesler 577) nu este
posibilă. – Der.
tecar, s.n. (Trans., teacă). Cf.
teucă.