teocrații, s.f. Formă de guvernământ caracteristică lumii antice, în care autoritatea, considerată ca emanând de la divinitate, este exercitată de preoți; stat cu o astfel de formă de guvernământ. [Pr.: te-o-] – Din fr. théocratie.
s. f. (sil. te-o-cra-), art. teocrațía, g.-d. art. teocrațíei; pl. teocrațíi, art. teocrațíile
f. înv. 1) Formă de guver-nământ în care puterea religioasă și laică era exercitată de cler. 2) Stat cu o astfel de formă de guvernământ. [G.-D. teocrației; Sil. te-o-cra-] /<fr. théocratie
s.f. Formă de guvernământ în care autoritatea, fiind considerată ca emanând de la Dumnezeu, este exercitată de cler; stat care are o astfel de formă de guvernământ. [Gen. -iei. / < fr. théocratie, cf. gr. theokratia < theos – zeu, kratos – putere].
s. f. formă de guvernământ în care autoritatea, considerată ca emanând de la Dumnezeu, este exercitată de cler; stat cu o astfel de formă. (< fr. théocratie)