s.f. Doctrină filozofică-religioasă de origine orientală, care susține teoria cunoașterii nemijlocite a esenței divinității. [Pr.: te-o-] – Din fr. théosophie.
f. Doctrină filozofico-religioasă care declară înțelepciunea divină obiect al cunoașterii, iar intuiția mistică drept izvor al acesteia. [G.-D. teozofiei] /<fr. théosophie, germ. Theosophie
s.f. Doctrină filozofică-religioasă care susține ideea pretinsei cunoașteri nemijlocite a divinității pe calea legăturii cu așa-numita lume transcendentală. V. mistică. [Gen. -iei, var. teosofie s.f. / cf. fr. théosophie, gr. theosophia < theos – zeu, sophia – înțelepciune].
s. f. doctrină filozofico-religioasă care susține ideea cunoașterii nemijlocite a divinității pe calea legăturii cu lumea transcendentală. (< fr. théosophie)