terminări, s.f. 1. Faptul de a (se) termina; sfârșire, isprăvire. 2. (Înv.) Terminație (2). – V. termina.
s. 1. isprăvire, isprăvit, încheiere, sfârșire, sfârșit, terminat, (pop.) gătare, istovire, mântuire, (înv.) săvârșire. (~ tuturor lucrărilor.) 2. finalizare, isprăvire, încheiere, sfârșire. (~ a unei acțiuni deja începute.) 3. v. lichidare. 4. v. încheiere. 5. v. sfârșit. 6. v. absolvire. 7. v. consumare.
s. f., g.-d. art. terminării; pl. terminări