țesale, s.f. 1. Unealtă de metal dințată, cu care se curăță pielea și părul vitelor, îndeosebi al cailor. 2. Fig. (Fam.) Bătaie zdravănă. – Din bg., scr. česalo.
f. Unealtă formată dintr-o placă metalică dințată, prevăzută cu mâner și folosită pentru a curăța corpul unor animale. [G.-D. țesalei] /<bulg., sb. țesalo
s.f. – Unealtă de periat caii. – Var. cesală; săceală. Megl. chișeală, ceșeală. Sl. česalo „pieptene” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48; Conev 73; Graur, BL, IV, 90), cf. bg., sb., slov. cesalo. – Der. țesăla (var. cesăla, săcela), vb. (a peria caii).
țesál, vb. I. Tranz. 1. A curăța, a peria un animal cu țesala (1). 2. Fig. (Fam.) A bate zdravăn. [Prez. ind. și: țesắl] – Din țesală.
vb., ind. prez. 1 sg. țesál/țesăl, 2 sg. țesáli/țesăli, 3 sg. și pl. țesálă; conj. prez. 3 sg. și pl. țesále/țesăle
tranz. 1) (cai sau vite) A curăța cu țesala. 2) fig. A bate tare; a chelfăni; a scărmăna; a pieptăna; a peni. [Și țesăl] /Din țesală