tetrarhi, s.m. 1. Guvernatorul unei tetrarhii. 2. Titlu dat de romani anumitor principi tributari de la frontierele răsăritene ale imperiului. – Din lat. tetrarches, ngr. tetrárchis, fr. tétrarque.
m. 1) Guvernator al unei tetrarhii. 2) Principe tributar de la hotarele de răsărit ale imperiului roman. /<lat. tetrarches, ngr. tetrárchis, fr. tétrarque
s.m. 1. Guvernatorul unei tetrarhii. 2. Titlu dat de romani anumitor principi tributari de la frontierele răsăritene ale imperiului. [< lat., gr. tetrarches < tetra – patru, archos – șef].
s. m. 1. guvernator al unei tetrarhii. 2. titlu dat de romani anumitor principi tributari de la frontierele răsăritene ale imperiului. (< fr. tétrarque, lat. tetrarches, gr. tetrarkhes)
tetrarhii, s.f. Sistem politic (instituit de Dioclețian) potrivit căruia administrarea Imperiului Roman era împărțită în patru părți, cu patru conducători. ♦ Timpul cât guverna un tetrarh. – Din fr. tétrarchie.
s. f. (sil. mf. tetr-), art. tetrarhía, g.-d. art. tetrarhíei; pl. tetrarhíi, art. tetrarhíile
f. (în Imperiul Roman) Formă de conducere în care puterea de stat era împărțită între patru conducători, fiecare având teritoriul său de guvernare. [G.-D. tetrarhiei; Sil. tetr-] /<fr. tétrarchie
s.f. Formă de guvernământ în Imperiul roman (instituită de Dioclețian), în care autoritatea era împărțită între patru conducători, fiecare având teritoriul său propriu de guvernare. ♦ Subdiviziune a falangei macedonene. ♦ A patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh. [Gen. -iei. / < lat. tetrarchia].
s. f. 1. a patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh (1). 2. formă de guvernământ în Imperiul Roman (instituită de Dioclețian), în care autoritatea era împărțită între patru conducători, fiecare având teritoriul său propriu de guvernare. 3. subdiviziune a falangei macedonene. (< fr. tétrarchie)