țeávă (-țévi),
s.f. –
Tijă,
tub. – Var. Bucov.
țavie. Mr.
țae, megl.
țavă. Sl.
cĕvĭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 431; Densusianu,
Rom., XXXIII, 287;
Iordan,
Dift., 79; Conev 61; Ivănescu,
BF, VI, 102), cf. bg.
cĕva, cr., slov.
cĕv,
pol.
cewie.