interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc., tic-tac. – Onomatopee.
, ticuri, s.n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic.
interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda sunetul ritmic al ceasornicului). /Onomat.
n. 1) Contracție musculară involuntară și repetată, provocată de tulburări organice sau funcționale ale sistemului nervos. 2) Deprindere supărătoare sau ridicolă care se manifestă în mod involuntar. /<fr. tic, germ. Tick
, tícuri, s.n. (reg.) 1. putină (de brânză). 2. putinei. 3. oală de lapte, brânză. 4. lădiță, cutie de lemn.
interj. – Exprimă ideea de mișcare ritmică sau de pulsație. – Var. tîc(a), tica (-tica), tic-tac. Creație expresivă, cf. tac, pic, germ. ticken, rus. tikati; ultima var. reproduce fr. tic-tac. – Der. tic, s.n. (Banat, cioc; Olt., bot), pentru al cărui semantism cf. cioc; ticăi (var. tăcăi, tîcîi), vb. (a pulsa, a palpita), cf. tăcăi ‹ tac; tîcîială, s.f. (bătaie); ticăi (var. înv. ticăci), vb. (a lucra încet și fără spor, a rasoli; a se desface, a se fărîmița; refl., a suferi, a se chinui, a se zbuciuma, a se frămînta), cf. mogăi (după Cihac, II, 408, din sl. tykati „a înțepa”, după Graur 192, se leagă de țig. tika „sărăcie”, tikalo „ticălos”); ticăit, adj. (lent, calm, amorțit; sărac, nenorocit); ticăință (var. ticăiție), s.f. (mizerie, suferință, chin), se.c XVII, înv.; ticăitură, s.f. (bătaie ușoară); ticală, s.f. (înv., mizerie, nenorocire), cu l expresiv; ticălos, adj. (mizerabil, nenorocit; pervers, rău); ticăloși, vb. (înv., a fi de plîns, a se nenoroci; a perverti, a se netrebnici, a corupe, a prostitua; refl., a se perverti, a decădea); ticăloșie (var. ticăloșenie), s.f. (mizerie, sărăcie; nelegiuire, perfidie, perversitate); ticăloșește, adv. (mizerabil). Țig. tika, tikalo trebuie să provină din rom.
s.n. Mișcare convulsivă și repetată rezultată din contractarea involuntară a unor mușchi; deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. [< fr. tic].
s. n. 1. mișcare convulsivă și repetată din contractarea involuntară a unor mușchi. 2. deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. 3. ~ verbal = cuvânt, expresie care revine inconștient, inutil și supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi. (< fr. tic)