, pers. 3 tícuie, vb. IV (reg.) a ciuguli (găina); a se lovi, a se împunge cu râtul (porcii).
pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.
vb. v. mișca, zvâcni.
vb., ind. prez. 3 sg. țicuiéște, imperf. 3 sg. țicuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țicuiáscă
pers.3 ~iéște intranz. reg. (despre pluta undiței) A se mișca brusc, când peștele apucă nada. /Orig. nec.