definiția timarului definiție dex

timari, s.m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár.

timaruri, s.n. (Mai ales la pl.) Denumire dată, în evul mediu, în Imperiul Otoman, loturilor de pământ conferite, temporar, oștenilor, în schimbul obligației de a presta serviciul militar. – Din fr. timares.

timari, s.m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár.

timaruri, s.n. (Mai ales la pl.) Denumire dată, în evul mediu, în Imperiul Otoman, loturilor de pământ conferite, temporar, oștenilor, în schimbul obligației de a presta serviciul militar. – Din fr. timares.

s. v. argăsitor, tăbăcar.

s. v. argăsitor, tăbăcar.

(tăbăcar) s. m., pl. timári

(lot de pământ) s. n., pl. timáruri

(tăbăcar) s. m., pl. timári

(lot de pământ) s. n., pl. timáruri

s.m. – (Banat) Tăbăcar. Mag. timár (Scriban).

s.n. (mai ales la pl.) Lot de pământ conferit temporar în evul mediu, în Imperiul Otoman, oștenilor obligați a se întoarce sub arme la prima chemare. [Pl. -uri. / < fr. timares].

s.n. (mai ales la pl.) Lot de pământ conferit temporar în evul mediu, în Imperiul Otoman, oștenilor obligați a se întoarce sub arme la prima chemare. [Pl. -uri. / < fr. timares].