s.f. (Psih.) Stare afectivă obișnuită a unui individ. – Din lat., engl. thymia.
s. f., g.-d. timíi, art. timíei
s. f. comportament exterior al individului considerat în raport cu activitatea ori cu umoarea sa veselă sau tristă. (< fr. thymie, lat., engl. thymia)
elem. tim2(o)-.